Rusia recunoaște că a făcut erori de mobilizare, pe fondul creșterii opoziției publice

Rusia recunoaște că a făcut erori de mobilizare, pe fondul creșterii opoziției publice
În imagine: Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Sursă foto: Hepta - DPA Images / Ralf Hirschberger

Kremlinul a recunoscut că s-au făcut greșeli în demersul său de mobilizare a rezerviștilor armatei ruse pentru a lupta în Ucraina, pe fondul unei opoziții publice tot mai mari, informează BBC.

Au fost și sunt chemate persoane fără experiență militară – sau care sunt prea în vârstă sau au dizabilități

„Există cazuri în care decretul este încălcat”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, adăugând că „toate erorile vor fi corectate”.

Mai multe rapoarte spun că la mobilizare au fost și sunt chemate persoane fără experiență militară – sau care sunt prea în vârstă sau au dizabilități.

Președintele Putin a anunțat la 21 septembrie ceea ce a descris ca fiind o mobilizare parțială, iar ministrul apărării, Serghei Shoigu, a declarat ulterior că 300.000 de rezerviști vor fi chemați.

Cu toate acestea, rapoartele din presa rusă de opoziție au sugerat că ar putea fi chemate până la un milion de persoane, subliniind că un paragraf despre care se crede că se referă la numărul exact de rezerviști necesari a fost omis (clasificat) în versiunea publicată a decretului de pe site-ul oficial al Kremlinului.

O serie de experți militari din Occident și din Ucraina spun că decizia lui Putin de a chema rezerviști arată că trupele rusești eșuează grav pe câmpul de luptă din Ucraina.

Decretul de mobilizare de săptămâna trecută a declanșat deja proteste la scară largă

De la anunțul de mobilizare, peste 2.000 de persoane au fost reținute la protestele din întreaga Rusie
La un briefing de luni, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a recunoscut că s-au făcut greșeli.

El a spus că, în unele regiuni, „guvernatorii lucrează în mod activ pentru a rectifica situația”.
Peskov a declarat că nu are cunoștință de nicio decizie de închidere a frontierelor Rusiei și de impunere a legii marțiale în țară.

Rapoartele mass-media au sugerat anterior că acest lucru ar putea fi făcut pentru a opri potențialii recruți care fug în străinătate.

De când a fost anunțată mobilizarea, mulți tineri ruși au încercat să părăsească țara.

În cel mai recent semn al creșterii protestelor publice, un bărbat a rănit grav un ofițer de recrutare a armatei în orașul siberian Ust-llimsk, luni.

La sfârșitul săptămânii, oamenii din Daghestan, din Caucazul de Nord, au intrat în conflict cu poliția din cauza campaniei de mobilizare. Mai mult de 100 de persoane au fost arestate în timpul protestelor din capitala regională, Makhachkala.

De asemenea, au fost raportate o serie de atacuri asupra centrelor de recrutare și a altor clădiri administrative din Rusia.

În 24 septembrie, Putin a emis un nou decret care prevedea în mod specific că studenții vor fi excluși din recrutare.

Urmăriți B1TV.ro și pe