Rusia „trece” la următorul nivel: Vrea să apere PLANETA de ASTEROIZI cu rachete balistice intercontinentale

Rusia „trece” la următorul nivel: Vrea să apere PLANETA de ASTEROIZI cu rachete balistice intercontinentale
sursă foto: ziuanews.ro

Roscosmos, agenția spațială rusă, a anunțat că Rusia a început să dezvolte un sistem de apărare anti-asteroizi, transmit EFE și Agerpres preluate de hotnews.ro.

„Academia Rusă de Ştiinţe şi Roscosmos au început să elaboreze un program pentru a investiga şi contracara ameninţările provenite din spaţiu: asteroizi şi fragmente de roci cosmice”, informează Agenţia Federală Spaţială Rusă, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.

Totodată, Roscosmos a mai menționat că deșeurile spațiale de pe orbita Terrei reprezintă un pericol mai mare decât amenințarea altor corpuri cerești.

Acestea fiind spuse, un grup de cercetători din Rusia și-a propus să folosească rachete balistice intercontinentale RS-20, într-o primă etapă, pentru crearea unui sistem de apărare planetar.

„Dintre numeroasele sarcini ce pot fi îndeplinite cu rachete şi tehnologie spaţială cea mai importantă este crearea unui sistem planetar de apărare pentru a preveni coliziunile catastrofale pentru Terra cu asteroizi şi nuclee de comete”, se arată într-un comunicat publicat săptămâna trecută.

În acest context, Roscosmos a venit să facă noi precizări: „Pentru lansarea acestora se pot utiliza rachete portabile Dnepr, o versiune modificată a rachetei strategice RS-20, care sunt relativ ieftine şi a căror fiabilitate este verificată”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`