Rusia nu crede că americanii au fost primii care au ajuns pe Lună. Astfel, şeful agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Dmitri Rogozin, a anunţat că viitoarea misiună a Rusiei către Lună va avea ca obiect şi să afle dacă Neil Armstrong a aselenizat într-adevăr în 1969.
Acest anunţ a venit în urma unei întrebări primite pe Twitter de Rogozin privind veridicitatea faptului că americanii au fost primii pe Lună, conform Agerpres.
Dimitri Rogozin a zâmbit şi a ridicat din umeri când a primit întrebarea. În Rusia, teoriile conspiraţiei legate de aselenizarea americanilor sunt un lucru comun.
Neil Armstrong a fost primul om pe Lună, reuşind să aselenizeze în plină „cursă spaţială” între Statele Unite şi Uniunea Sovietică.
URSS a renunţat la programul său spaţial după ce în anii ’70 patru rachete destinate să ajungă pe Lună au explodat.
Anul trecut, Rusia a fost de acord să coopereze cu NASA pentru a crea o staţie spaţială care să orbiteze Luna.