Scandal în Monarhia daneză. Prințul moștenitor a fost surprins fără soție în diverse ipostaze controversate: „Au petrecut toată noaptea împreună” (FOTO)

Scandal în Monarhia daneză. Prințul moștenitor a fost surprins fără soție în diverse ipostaze controversate: „Au petrecut toată noaptea împreună” (FOTO)
Sursa Foto: Hepta.ro/ David Niviere/ABACAPRESS.COM

După „fotografiile exclusive” publicate de revista spaniolă Lecturas care presupune că prințul moștenitor danez Frederik ar fi avut o relație intimă cu o altă femeie în Spania, danezii se întreabă acum dacă acesta chiar a înșelat-o pe prințesa Mary.

Monarhia daneză, în centrul controverselor

Nu este prima dată când fiul Reginei Margareta este implicat într-o controversă. Moștenitorul danez al Coroanei a avut multă vreme o reputație proastă, deoarece comportamentul său nu a fost întotdeauna în concordanță cu poziția sa.

Chiar dacă în timp a reușit să-și îmbunătățească imaginea, zvonuri despre o posibilă infidelitate ar putea reaprinde temerile cu privire la o recidivă, informează gala.fr.

Imaginile surprinse de revista spaniolă arată că prințul Frederik a petrecut o noapte cu presupusa amantă, modelul Genoveva Casanova, în vârstă de 47 de ani și fostă membră a trupei Goth.

„Infirm categoric toate presupunerile că ar exista o legătură romantică între mine și Prințul Frederick al Danemarcei. Orice astfel de presupunere nu doar că este o minciună sfruntată, ci și o distorsionare intenționată a adevărului. De acest lucru avocații mei deja se ocupă și vor face toate demersurile necesare și legale pentru a-mi proteja dreptul la onoare, adevăr și intimitate”, a spus Genoveva Casanova, încercând să pună capăt zvonurilor.

Prințesa Mary se afla în New York în timpul escapadei soțului său

Pe data de 25 octombrie, în momentul în care prințul moștenitor și Genoveva Casanova au fost fotografiați împreună la Madrid, soția lui Frederick, prințesa Mary, se afla la New York și susținea un discurs.

Conform editorului revistei Lecturas, cei doi au petrecut aproape 12 ore împreună, făcând lucruri pe care „doar doi oameni care se cunosc foarte bine le fac împreună”.

În plus, după ce au petrecut după-amiaza împreună într-un parc, cei doi s-au îndreptat spre casa Genovevei Casanova în jurul orei 19:00.

„Au intrat separat, dar au ieșit împreună. Au petrecut aproximativ două ore în casa mexicancei, iar când au ieșit își schimbaseră hainele”,  notează revista spaniolă.

„S-au urcat din nou într-o mașină care i-a dus la casa ei, unde au petrecut toată noaptea împreună”, a mai precizat sursa menționată.

Se pare că fotografii publicației au pândit casa toată noaptea, susține redactorul-șef al revistei.

„În jurul orei 8.30, Frederik a părăsit casa cu o valiză mică și a fost luat de o mașină de serviciu a Ambasadei Danemarcei, care l-a dus la Terminalul 4, partea aeroportului de unde pleacă zborurile private”, arată sursa citată.