Soarta președintelui Donald Trump va fi tranșată, miercuri, de Senatul SUA. Democrații și republicanii, la ultimele contre înainte de un vot istoric

Soarta președintelui Donald Trump va fi tranșată, miercuri, de Senatul SUA. Democrații și republicanii, la ultimele contre înainte de un vot istoric
foto: Hepta.ro / Zuma Press / Stefani Reynolds

Chiar și cu achitarea aproape asigurată, democrații cu rol de procuror în procesul pentru demiterea președintelui SUA din Senatul american încă îndeamnă congresmenii să-l condamne pe Donald Trump, pentru a arăta că niciun șef de stat nu este deasupra legii, în timp ce avocații prezidențiali argumentează contrariul, relatează Reuters.

„Vă informez, în numele Camerei Reprezentanților, că datoria vă cere să-l condamnați pe președintele Trump”, a spus democratul Jason Crow, în fața celor 100 de senatori, care vor decide miercuri dacă președintele SUA trebuie înlăturat din funcție.

Deznodământul procesului va arăta pe termen lung, „nu numai în ceea ce-l privește pe actualul președinte, dar și pe ceiviitori, dacă președinția SUA este deasupra legii sau nu”, a adăugat Crow.

Camera Reprezentanților, controlată de democrați, îl punea sub acuzare pe Trump, în 18 decembrie, pentru abuz de putere, după ce președintele SUA ar fi cerut Ucrainei să-i investigheze rivalul politic, Joe Biden, dar și pentru obstrucționare a Congresului, pe motiv că liderul de la Casa Albă ar fi încercat să împiedice ancheta congresmenilor americani.

Kenneth Starr, avocatul apărării, spune că deputații americani nu au respectat regulile atunci când l-au inculpat pe președinte și că s-au grăbit, judecând la cald.

Starr i-a întrebat pe senatori dacă acuzațiile aduse președintelui de Camera Reprezentanților se ridică la nivelul „infracțiunilor grave și fărădelegilor” prevăzute de Constituția SUA în procedura de destituire a președintelui, „atunci când sunt privite obiectiv”. Totodată, Starr i-a acuzat pe democrați că încearcă să răpească poporului american dreptul de a alege președintele.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`