Sorin Ioniță: Tehnic vorbind, pe mai multe dimensiuni Moldova e mai pregătită pentru aderarea la UE. Ucraina avea multe probleme înainte de război și nu e un vecin comod nici în vremuri bune (VIDEO)

Sorin Ioniță: Tehnic vorbind, pe mai multe dimensiuni Moldova e mai pregătită pentru aderarea la UE. Ucraina avea multe probleme înainte de război și nu e un vecin comod nici în vremuri bune (VIDEO)
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Din punct de vedere tehnic, pe mai multe dimensiuni Republica Moldova este mai pregătită decât Ucraina în ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană, a declarat Sorin Ioniță de la Expert Forum, vineri, pe B1 TV, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat.

Sorin Ioniță, pe B1 TV: „Înghițirea unei țări ca Ucraina de către UE e mult mai dificilă”

Analistul a comentat declarațiile incisive ale Ucrainei despre Republica Moldova și a vorbit despre perspectiva de aderare la UE a celor două state.

„Trecând peste faptul că, strict tehnic vorbind, pe multe dimensiuni Moldova e mai pregătită decât Ucraina, e și o țară mai mică, a avut tratat de asociere, a avut și Ucraina, dar Ucraina e o țară mult mai mare, care avea multe probleme înainte să aibă acest război în brațe, deci înghițirea unei țări ca Ucraina de către UE e mult mai dificilă decât o țară mică. Vor înțelege și ucrainenii chestia asta și vor vedea câtă răceală produce la Bruxelles față de ei genul acesta de declarație”, a explicat Sorin Ioniță.

Republicii Moldova îi va fi mai ușor să negocieze, anticipează expertul.

„Încă nu au această experiență, noi am trecut prin asta de multe ori și știm cum se joacă. Vor avea de luptat cu țările sceptice, care încă nu ne primesc pe noi în Schengen, gândiți-vă ce vor trebui să negocieze, fiecare capitol. Într-un fel, Moldovei îi va fi mai ușor și a anticipat mai multe din capitole. Vor afla și ucrainenii chestia asta. Da, nu e un vecin comod Ucraina nici în vremuri bune”, a adăugat Sorin Ioniță.

Republica Moldova, lăudată în repetate rânduri pentru progresele concrete în ceea ce privește europenizarea țării

Ucraina și Republica Moldova au făcut pași concreți pentru aderarea la UE, însă cele două state nu sunt în aceeași situație. Deși războiul a provocat o emoție fireasacă față de cauza ucraineană, înainte de conflict Kievul avea multiple restanțe în ceea ce privește măsurile necesare pentru a asigura independența justiției, lupta anticorupție și respectarea drepturilor minorităților naționale. Statul român și comunitatea românească din țara-vecină au criticat aspru legislația care limita drastic accesul minorităților etnice la învățământul în limba maternă, o legislație incompatibilă cu principiile și valorile europene.

În schimb, Republica Moldova a fost lăudată în repetate rânduri de oficialii de la Bruxelles pentru măsurile ferme pe care le-a adoptat pentru europenizarea și transformarea democratică a țării. Guvernul de la Chișinău este unul pro-european, la fel cum este și actuala majoritate parlamentară din stânga Prutului, iar președinta Maia Sandu, o pro-europeană convinsă la rândul său, promovează reforme profunde.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)
16:42 - Amenzi uriașe în urma controalelor ANSVSA din supermarketuri și hipermarketuri. Ce nereguli au găsit inspectorii în magazine
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului