Statele UE au ajuns la un acord asupra unui nou regulament pentru consolidarea protecției datelor pe internet

Statele UE au ajuns la un acord asupra unui nou regulament pentru consolidarea protecției datelor pe internet
Foto: business24.ro

Ministrii de Justiție din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord asupra unui regulament  nou pentru consolidarea protecției datelor pe internet, transmite agenția EFE, citată de Agerpres.

Statele vor începe negocierile cu Parlamentul European și se anticipează că se va ajunge la o versiune definitivă a textului până la finele anului.

Președinția letonă a UE a subliniat și că dreptul cetățenilor europeni de a li se șterge la cerere datele personale ”se adaptează noii realități și garantează protecția datelor personale ale cetățenilor, oferindu-le o mai mare putere de decizie”. În plus, o astfel de măsură ar spori încrederea în serviciile de pe internet, fapt ce ar ajuta și mai mult mediul de afaceri.

Toate statele UE au sprijinit textul la care s-a ajuns acum, cu excepția Austriei și Sloveniei, dar cele mai multe au fost de acord că acest text este doar un punct de plecare, ce poate fi îmbunătățit în cadrul negocierilor cu PE.

Mai multe state au manifestat rezerve cu privire la prevederea ce permite procesarea datelor cu alt scop decât cel pentru care acestea au fost colectate. Printre ele se află Belgia, Lituania, Malta, Polonia și Spania. Textul menționează că această procesare poate fi autorizată atunci când există o legătură cu obiectivul inițial al colectării datelor și se acordă garanții corespunzătoare posesorului acestor date, ori când interesele operatorului sau ale unui terț prevalează asupra intereselor persoanei afectate.