Liderii republicani încearcă să pună la punct o strategie pentru a-l împiedica pe Donald Trump să devină candidatul partidului la alegerile prezidențiale, informează Reuters.
Republicanii vor să blocheze candidatura lui Trump pentru că se tem că magnatul nu o va învinge pe democrata Hillary Clinton la scrutinul din noiembrie. Însă timpul se scurge în defavoarea acestora, mai ales că milionarul a înregistrat victorii importante după Supertuesday.
Temerile republicanilor sunt legate de faptul că planurile anunțate de Donald Trump, ca cel de construire a unui gard la granița dintre SUA și Mexic sau interdicța temporară a intrării musulmaților pe teritoriul Statelor Unite, nu vor atrage voturi în noiembrie și îi vor deranja pe aliații SUA.
În acest context, există chiar intenția de a fis strânși bani pentru ca președintele Camerei reprezentanților, Paul Ryan să fie împins în față, ca o alternativă republicană pentru candidatura la Casa Albă.
Totuși, acesta nu a dat niciun semn că și-ar dori să intre în cursa electorală.
”Este flatat, dar nu este interesat”, a declarat purtătotul său de cuvânt, AshLee Strong.