Jurnaliștii britanici de la The Guardianscriu că la baza aeriană Al-Shayrat se afla personal rusesc în momentul în care militarii sirieni au încărcat gaz sarin într-un avion. De precizat este că jurnaliștii britanici citează surse din serviciile secrete americane.
Acestea din urmă, însă, nu au putut stabili cu certitudine dacă rușii aflați în baza aeriană au știut sau nu că militarii sirieni urmau să atace cu gaz sarin propria populație.
De la această bază aeriană a fost lansat atacul cu arme chimice de zilele trecute, care a ucis peste 86 de persoane.
Potrivit acelorași surse citate de The Guardian, chiar în momentul bombardamentelor lansate de armata fidelă lui Bashar Al-Assad, un avion rusesc Suhoi a zburat deasupra zonei bombardate.
Spațiul aerian din zona atacată e monitorizată de Statele Unite, Rusia și Turcia.