Tată și fiu, condamnați pentru că l-au ajutat pe Carlos Ghosn să fugă din Japonia. La ora actulă, fostul șef Renault-Nissan are statut de fugar internațional și ar fi în Liban

Tată și fiu, condamnați pentru că l-au ajutat pe Carlos Ghosn să fugă din Japonia. La ora actulă, fostul șef Renault-Nissan are statut de fugar internațional și ar fi în Liban
Carlos Ghosn, fostul șef Renault-Nissan, surprins în timp ce participa la un eveniment religios în orașul libanez Jounieh, în 29 septembrie 2020. Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Un cetățean american și fiul său au fost condamnați la închisoare pentru rolul jucat în fuga fostului șef Nissan Carlos Ghosn din Japonia, în 2019. Michael Taylor, veteran al Forțelor Speciale SUA, a primit o pedeapsă de doi ani, în timp ce băiatul său, Peter, a fost condamnat de instanța niponă la un an și opt luni, transmite BBC.

Tată și fiu, condamnați pentru că l-au ajutat pe Carlos Ghosn, fostul șef Renault-Nissan, să fugă din Japonia

Cei doi au fost extrădați din SUA pe fondul acuzațiilor că l-au ajutat pe Carlos Ghosn să părăsească Japonia într-un bagaj încărcat într-un avion privat, pe când fostul șef Nissan își aștepta procesul. Procurorii niponi ceruseră o pedeapsă de doi ani și 10 luni pentru Michael Taylor, respectiv de doi ani și șase luni pentru Peter.

Aceștia fuseseră acuzați că au orchestrat plecarea lui Ghosn în Liban de pe aeroportul nipon Kansai în decembrie 2019, primind în schimb 1,3 milioane de dolari.

Ambii au pledat vinovați și au susținut că regretă faptele.

Michael și Peter Taylor au dus o luptă lungă pentru a evita extrădarea, însă Curtea Supremă a SUA i-a predat autorităților nipone în martie 2021.

În prezent, fostul șef Renault-Nissan are statut de fugar internațional și trăiește în Liban, țara copilăriei sale, care nu are un tratat de extrădare cu Japonia.

Carlos Ghosn fusese eliberat pe cauțiune și își aștepta procesul în care se confrunta cu patru capete de acuzare, toate vizând nelegiuiri financiare și toate negate de acesta, când a reușit să scape de autoritățile nipone cu ajutorul unui avion privat.

Procurorii americani au numit fuga sa „una dintre cele mai sumbre și bine orchestrate acțiuni de evadare din istoria recentă”.

Odată ajuns în Liban, Carlos Ghosn a spus că a fost „ostatic” în Japonia și că a avut de ales fie să moară, fie să fugă.

La rândul său, o instanță din Turcia i-a condamnat pe șeful executiv al companiei turce MNG și doi piloți pentru rolul jucat în fuga lui Carlos Ghosn din Japonia.

Inițial, în noiembrie 2018, Carlos Ghosn era arestat în premieră, fiind acuzat de abateri financiare după ce și-ar fi sub-declarat veniturile salariale timp de cinci ani, până în 2015.