Topul celor mai lungi monarhii britanice

Topul celor mai lungi monarhii britanice
Foto: business24.ro

Ideea realizării unui top al celor mai lungi monarhii britanice a venit în urma unui chestionar dintr-un local în care oamenii au fost rugați să numească șase monarhii britanice care au dominat mai mult de 50 de ani, informează The Independent.

Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii conduce topul, sitându-se pe locul 1, cu 63 de ani de domnie.

Pe locul doi se află, Regina Victoria a Regatului Unit, la egalitate cu Regina Elisabeta a-II-a. George al Marii Britanii ocupă poziția a treia cu 59 de ani de domnie.

Locul patru este ocupat de Regele James VI al Scoției ( și I al Angliei) cu 57 de ani.

Henry al-III-lea al Angliei a domnit timp de 56 de ani, în timp ce Eduard al-III-lea al Angliei a condus cu șase ani mai puțin.

William I al Scoției a fost în fruntea statului său timp de 48 de ani, la egalitate cu Charles Brooke.

Llywelyn II de Gwynedd a condus între 44 și 46 de ani, top 10 fiind închis de Elisabeta I a Angliei și Irlandei cu o domnie de 44 de ani.

 

 

 

Tags: