Sfârșit cumplit pentru un român plecat în Marea Britanie.
Tânărul de doar 20 de ani și-a găsit sfârșitul într-o stație de metrou din Londra, după ce a fost snopit în bătaie de mai mulți bărbați.
Tragicul eveniment s-a produs sâmbătă după miezul nopții, când Florin se întorcea de la ziua unui prieten din Londra, scrie monitorulsv.ro.
La fața locului a ajuns o ambulață, dar medicii nu l-au mai putut resuscita.
În comunitatea de suceveni aflați la Londra se spune că autorii agresiunii ar fi tot români.
„Ancheta este în curs de desfășurare și în acest stadiu nu au existat arestări. Suntem în faza incipientă a investigației noastre și aș îndemna pe oricine a asistat la ceea ce s-a întâmplat sau la evenimentele care au condus la aceasta să ne contacteze cât mai curând posibil. Ar putea să dețină informații vitale despre evenimentele tragice”, a transmis un oficial al poliției londoneze.