Donald Trump a publicat, vineri, pe platforma sa socială un portret al său generat cu inteligența artificială în care apare îmbrăcat în veșmintele papale.
Președintele SUA stă într-un fotoliu, fiind îmbrăcat în sutana albă a Papei. Are tiara papală, la gât crucea de aur, mână stângă o are sprijinită pe coapsă și degetul arătător de la mâna dreaptă este îndreptat spre cer, conform G4media.
Portretul a fost generat cu inteligența artificială și nu este însoțită de nicio declarație a liderului de la Casa Albă.
Americanii nu s-au amuzat pe seama portretului lui Trump, ba din contră, l-au criticat pe președintele american pentru „gluma” pe care a făcut-o.
„Domnule președinte, v-ați pierdut mințile?”;
„Sunt catolic, iar pentru mine o astfel de postare este ofensatoare”;
„Am uitat că „trumpsterii” știu doar să jignească pentru că au standarde de educație foarte joase. Continuă să câștigi prietene”, sunt unele dintre comentariile la postare.
Donald Trump a glumit la începutul acestei săptămâni despre alegerea viitorului papa și spune că și-ar dori ca el să devină un suveran Pontif.
„Aş vrea să fiu papă. Ar fi alegerea mea numărul unu”, a spus Donald Trump.
Circa 20% dintre americani sunt cataloci, iar exit-poll-urile de la alegerile prezidențiale din noiembrie au arătat că aproximativ 60% dintre ei au votat cu Donald Trump.