Președintele american Donald Trump spune că Vladimir Putin este pregătit să negocieze încetarea războiului din Ucraina, însă liderii europeni și Volodimir Zelenski se tem de un acord care ar putea vulnerabiliza Kievul, scrie Reuters, citat de către Agerpres.
Președintele SUA, Donald Trump, a afirmat joi că este sigur de dorința lui Vladimir Putin de a discuta un acord pentru a opri războiul din Ucraina. Aceste declarații vin cu o zi înainte de summitul istoric de la Anchorage, Alaska, care va fi prima întâlnire directă între Rusia și SUA în ultimii patru ani.
„Cred că va ajunge la o înțelegere”, a declarat Trump într-un interviu la Fox News Radio, adăugând că, dacă discuțiile decurg bine, îl va contacta pe Volodimir Zelenski și pe liderii europeni. În caz contrar, nu va face acest lucru.
Scopul întâlnirii de vineri, spune liderul de la Casa Albă, este să pregătească o a doua rundă de negocieri, de data aceasta cu participarea Ucrainei. Totuși, Trump spune că nu se așteaptă la un armistițiu imediat.
Care sunt mesajele lui Putin și temerile europenilor
Cu o zi înainte, Putin a declarat într-o ședință televizată cu oficialii săi de rang înalt că SUA depun „eforturi energice și sincere” pentru a opri ostilitățile și a obține acorduri „benefice pentru toate părțile implicate”. Liderul de la Kremlin a sugerat că va aduce în discuție tema controlului armelor nucleare, ca parte a unui pachet mai amplu de securitate.
Un oficial est-european citat de Reuters avertizează însă că Moscova ar putea încerca să distragă atenția lui Trump de la Ucraina, oferindu-i progrese simbolice în domeniul nuclear sau promisiuni economice. „Sperăm să nu se lase păcălit”, a spus acesta, subliniind că scopul Rusiei rămâne ridicarea sancțiunilor.
În prezent, Rusia deține aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei, iar Kievul și aliații săi sunt îngrijorați că un acord ar putea legitima aceste câștiguri, stimulând noi expansiuni spre Europa. „E înfricoșător să observăm cum se desfășoară lucrurile în următoarele ore”, a declarat un diplomat european, conform Reuters.
Trump a menționat și despre posibile discuții legate de „granițe și teritorii”, fără a oferi detalii.
Într-o întâlnire virtuală de ultim moment cu liderii europeni și Zelenski, Trump și-ar fi arătat disponibilitatea de a se alătura unor garanții de securitate pentru Ucraina, conform unor surse europene.
Totuși, el a exclus implicarea directă a NATO în aceste garanții, sugerând în schimb participarea SUA și a altor state dispuse să contribuie.
Liderii de la Paris și Londra confirmă că subiectul a fost discutat în detaliu. „A părut un pas mare înainte”, a afirmat un oficial european, deși nu este clar ce ar însemna concret aceste garanții.