Ucraina îl critică pe Macron pentru că a sugerat să fie acordate Rusiei garanții de securitate: „În loc de Nurnberg – să semnăm un acord și să batem palma?”

Ucraina îl critică pe Macron pentru că a sugerat să fie acordate Rusiei garanții de securitate: „În loc de Nurnberg – să semnăm un acord și să batem palma?”
Vladimir Putin (Foto: Hepta.ro / Sputnik / Mikhail Klimentyev) și Emmanuel Macron (F: Hepta.ro / Abaca Press / Lafargue Raphael/ABACA)

Oficialii ucraineni au respins ideea sugerată de președintele francez Emmanuel Macron, care spunea că Occidentul ar trebui să analizeze cum să răspundă la solicitarea Rusiei de a obține garanții de securitate dacă partea rusă este de acord cu negocieri pentru a pune capăt războiului din Ucraina, transmite Politico.

Oficial ucrainean: În loc de Nurnberg – să semnăm un acord cu Rusia și să batem palma?

Oleksiy Danilov, secretar al Consiliului ucrainean de securitate și apărare, a pus sub semnul întrebării acordarea de garanții de securitate unui „stat terorist și ucigaș”.

„În loc de Nurnberg – să semnăm un acord cu (Rusia) și să batem palma?”, a declarat Danilov, evocând procesele criminalilor de război naziști de după Al Doilea Război Mondial. „Sângele ucrainean de pe mâinile lui Putin nu va încurca activitatea obișnuită?”, a continuat el, ironic.

Oficialul ucrainean a răspuns astfel la un interviu televizat duminică în care președintele Franței spunea că Europa ar trebui să discute „cum să dea garanții Rusiei în ziua în care revine la masa negocierilor” privind războiul din Ucraina.

„Unul dintre punctele esențiale pe care trebuie să le abordăm – așa cum președintele Putin a spus întotdeauna – este teama că NATO va veni chiar la porțile sale și desfășurarea de arme care ar putea să amenințe Rusia”, susține Emmanuel Macron.

În schimbl, Oleksiy Danilov consideră că o Rusia „denuclearizată și demilitarizată” este „cea mai bună garanție de pace pentru Europa și lume”.

La rândul său, consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podolyaka declarat că, în loc de garanții pentru Kremlin, lumea ar avea nevoie de garanții de securitate în legătură cu „intențiile barbare ale Rusiei post-Putin”. Cu toate acestea, a scris el pe rețelele sociale, un astfel de pas va fi posibil abia după judecarea și condamnarea autorilor agresiunii, precum și după impunerea de reparații de război.

Nu este prima dispută dintre Kiev și Paris în ceea ce privește perspectiva negocierilor cu Kremlinul. Volodimir Zelenski afirma în mai că Macron a solicitat Ucrainei să facă o serie de concesii la nivel de suveranitate pentru a-l ajuta pe Putin să își salveze imaginea. Palatul Elysee a respins acuzația președintelui ucrainean, spunând că omologul francez nu i-a cerut niciodată să facă vreun fel de concesie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`