Ucraina a solicitat Comisiei Europene să nu prelungească restricţiile temporare aplicate importurilor de patru produse agricole ucrainene în România, Polonia, Bulgaria, Slovacia şi Ungaria dincolo de data de 5 iunie.
Solicitarea vine după ce Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis temporar importurile unor produse agroalimentare ucrainene, în special cereale, decizie în urma căreia Comisia Europeană a ajuns la sfârşitul lunii aprilie la un acord cu aceste patru ţări, plus România, pentru ca ele să garanteze tranzitul cerealelor ucrainene, în schimbul unor „măsuri excepţionale de salvgardare” aplicate pentru patru produse agricole ucrainene, respectiv grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui, potrivit Agerpres.
Ucraina se declară acum împotriva prelungirii acestui acord dincolo de data de 5 iunie.
„Suntem împotrivă şi credem că nu este o acţiune corectă (să fie limitate importurile din Ucraina, n. red.)”, a declarat în faţa presei la Bruxelles ministrul ucrainean al politicii agrare, Mikola Solski, după ce s-a întâlnit cu miniştrii agriculturii din statele UE.
Ministrul ucrainean a susţinut că, la „câteva zile” după ce Comisia Europeană a acceptat restricţionarea importurilor din Ucraina de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui în România, Polonia, Bulgaria, Slovacia şi Ungaria, sectorul agricol ucrainean a început să se confrunte cu „mari dificultăţi” în scoaterea cerealelor din ţară.