Ucrainenii anunță că au lovit din nou Insula Șerpilor: Am provocat „pierderi semnificative” forțelor rusești. Ce arată imaginile din satelit

Ucrainenii anunță că au lovit din nou Insula Șerpilor: Am provocat „pierderi semnificative” forțelor rusești. Ce arată imaginile din satelit
Armata ucraineană anunță „vești bune”! Ce obiective rusești au fost lovite pe Insula Șerpilor. Foto: Maxar Technologies / CNN

Insula Șerpilor ar fi fost din nou atacată de către armata ucraineană, provocând pagube semnificative trupelor ruse, potrivit oficialilor de la Kiev.

Trupele ucrainene ar fi atacat pozițiile rusești de pe Insula Șerpilor

Anunțul vine însă după ce Moscova a spus marţi că a respins o tentativă „nebunească” de recucerire a Insulei Șerpilor.

Într-o postare pe Facebook, comandamentul operațional de sud al armatei ucrainene a spus că a folosit „lovituri țintite cu ajutorul diferitelor forțe” pe insulă.

„Operațiunea militară continuă și necesită tăcere informațională până la încheierea ei”, a adăugat sursa citată.

Potrivit unor imagini din satelit, pozițiile rusești ar fi suferit, totuși, daune. În cel puțin trei locuri se văd urme de explozii/incendii, iar într-una dintre imagini se vede și fum ridicându-se de pe insulă.

Încă o navă rusă a fost scufundată

Recent, în Marea Neagră, rachetele Harpoon au lovit remorcherul invadatorilor ruși „Vasily Bekh”. Acest lucru a fost anunțat pe canalul său de Telegram, de către președintele Administrației Militare Regionale Odesa, Maxim Marchenko.

„În această dimineață, în Marea Neagră, rachetele Harpoon au lovit remorcherul Flotei Mării Negre „Vasily Bekh”, în timp ce transporta muniție, arme, personal și sistemul de apărare antiaeriană TOR către Insula Șerpilor. Salutați echipajul crucișatorului Moskva!”.

Prezența la bord a sistemului de rachete antiaeriene TOR nu a fost un obstacol pentru ca Forțele Navale Ucrainene să demilitarizeze invadatorii ruși.

Acest remorcher a fost construit la șantierul naval din Astrakhan cu o deplasare de 1605 tone și a fost acceptat în flota Mării Negre a Federației Ruse în 2017.

Urmăriți B1TV.ro și pe