UE negociază cu Azerbaidjan suplimentarea livrărilor de gaze către Europa

UE negociază cu Azerbaidjan suplimentarea livrărilor de gaze către Europa
Sursa foto: Pixabay

Uniunea Europeană caută surse alternative la gazul rusesc. În acest sens, o delegație a Uniunii Europene s-a deplasat vineri în Azerbaidjan pentru negocia o suplimentare a livrărilor către Europa.

UE caută alternativă la gazul rusesc

Abunțul a fost făcut chiar de către comisarul european pentru Energie: „Doresc să mulţumesc Azerbaidjanului pentru eforturile sale de a creşte livrările de gaz spre Uniunea Europeană via Coridorul Sudic de Gaze (Southern Gas Corridor, SGC). Azerbaidjanul a răspuns la apel, confirmându-şi fiabilitatea”, a transmis pe Twitter de la Baku comisarul european pentru energie, Kadri Simson, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Scopul colaborării este acela de a diversifica sursele de aprovizionare şi de a reduce dependenţa de gazul rusesc, în contextul tensiunilor dintre Moscova şi Occident.

SGC este un complex de trei gazoducte care pleacă din Azerbaidjan, traversând Georgia, Turcia, Grecia, Albania şi Marea Adriatică, cu destinaţia finală Italia.

Finalizată în 2020, această reţea era destinată să reducă dependenţa de gazul rusesc. La sfârşitul anului trecut, Baku a început să trimită gaz spre Europa de la zăcământul gigantic de la Shah Deniz.