Un asistent medical din Germania a fost condamnat la închisoare pe viață, pentru două crime și șase tentative de crimă. Bărbatul mergea în stare de ebrietate la muncă și își seda pancienții, ca ei să doarmă, deoarece nu voia să fie deranjat, informează Observator news.
Tribunalul din Munchen a decis, luni, ca acesta să nu fie eligibil pentru eliberarea anticipată din închisoare după 15 ani, din cauza gravității infracțiunii, potrivit Mediafax.
În apărarea sa, bărbatul a spus că întotdeauna a băut mult alcool înainte de turele sale și că dormea la serviciu. De aceea, a vrut să se asigure că pacienții nu îl vor deranja.
„Am făcut o mare greșeală”, a declarat acuzatul la începutul procesului, în ianuarie.
Potrivit rechizitoriului, bărbatul le injecta pacienților sedative, adrenalină sau anticoagulante în secția de recuperare, o secție intermediară între secția de terapie intensivă și secția normală.
Doi pacienți de 80 și 89 de ani au murit în 2020 la spitalul din Munchen la care lucra acesta.