Președintele Italiei, Sergio Mattarella, a grațiat un bătrân care și-a ucis soția grav bolnavă de cancer, informează The Times. Drama cuplului a redeschis în Italia subiectul sinuciderii asistate. Biserica Catolică se opune.
Franco Cioni (77 de ani) ispășea o condamnare de șase ani de închisoare pentru că și-a sugrumat soția, în aprilie 2021.
Laura Amidei, soția sa vreme de 45 de ani, care avea 68 de ani la momentul decesului, fusese diagnosticată cu cancer în 2016. Boala se extinsese de la plămâni la creier, iar în ultimul am femeia era într-o stare semi-comatoasă. Ea voia să moară acasă, iar soțul i-a îndeplinit dorința.
„Am fost mereu convins de ce am făcut și că trebuie să suport consecințele. Ea voia să moară acasă și a doua zi ar fi fost dusă oricum, așa că am zis: destul!”, a spus Cioni, după ce a fost eliberat din închisoare.
În pronunțarea condamnării, instanța a apreciat „dăruirea, apropierea și sprijinul oferit soției sale pe parcursul întregii sale boli îndelungate”.
Cioni a mulțumit judecătorilor că au aplicat cea mai mică dintre pedepse. Bătrânul a mai spus că devenise insuportabil pentru el să-și vadă atât de mult timp soția suferind: „Boala nu afectează doar pacientul, ci și îngrijitorul se îmbolnăvește”.
Cazul a redeschis subiectul sinuciderii asistate, la care Biserica Catolică se opune.
Marți, papa Leon s-a arătat profund dezamăgit că statul său natal, Illinois, a aprobat o lege care permite sinuciderea asistată medical.
Cât despre cazul lui Cioni, revista catolică Famiglia Cristiana a subliniat că grațierea prezidențială nu legitimează și nu justifică acțiunea bărbatului.