Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,0 grade pe scara Richter a lovit marţi dimineață Insulele Solomon din Oceanul Pacific, transmite AFP, preluată de Agerpres.
O alertă de tsunami a fost emisă la aproximativ 300 de kilometri de epicentrul cutremurului, situat la 55 de kilometri de capitala Honiara, potrivit USGS şi Centrului de Avertizare pentru Tsunami din Pacific (PTWC).
„A fost un cutremur mare”, a declarat Joy Nisha, recepţioner la hotelul Heritage Park din Honiara, menționând că „unele obiecte din hotel au căzut. Toată lumea pare bine, dar este panicată”.
Potrivit unui jurnalist al agenţiei France Presse aflat în capitală, seismul a durat aproximativ 20 de secunde.
De asemenea, curentul electric a căzut în unele cartiere ale oraşului, iar oamenii şi-au părăsit birourile pentru a se refugia în zone la înălţime, scrie Agerpres.
Cutremurul a avut loc la o adâncime de 13 kilometri, la ora locală 13.03 (02.03 GMT), iar potrivit PTWC, valuri de unul până la trei metri înălţime sunt posibile pe coastele Insulelor Solomon şi sub trei metri pe coastele arhipelagului Papua Noua Guinee şi Vanuatu.