Un elicopter care transporta comandanți miliari s-a prăbușit în Thailanda, iar trei cadavre au fost găsie în urma accidentului, potrivit Bangkok Post, preluat de realitatea.net.
Generalul thailandez Somsak Ninbanjerdkun, coordonatorul echipelor de intervenție, a declarat că elicopterul UH-7 a dispărut de pe ecranele radarelor duminică după-amiază, la 30 de minute după începerea zborului.
La bordul elicopterului se aflau cinci persoane, printre care și generalul Nopporn Ruanchan, comandantul Diviziei a IV-a de infanterie.
Elicopterul revenea la bază, în regiunea Phitsanuloke, după ce efectuase o misiune într-o zonă calamitată din districtul Pai, situat în apropierea frontierei cu Myanmar.
Luni dimineață, echipele de intervenție au anunțat că au găsit trei cadavre în zona forestieră Doi Inthanon. Unul dintre corpuri este cel al generalului Nopporn Ruanchan, potrivit unor surse militare.