Fostul prim-ministru al Libiei, Ali Zeidan, a fost răpit și este deținut de nouă zile de o grupare islamistă, în Tripoli, conform surselor din cadrul serviciilor de securitate citate de site-ul cotidianului Le Figaro.
Ali Zeidan a fost premier al Libiei în intervalul noiembrie 2012 – martie 2014. El părăsise Libia după ce a fost demis de Parlament, în contextul în care era acuzat că ar fi deturnat fonduri.
Karam Khaled, un prieten al lui Ali Zeidan, a declarat că fostul premier urma să susţină o conferinţă de presă pe 13 august, în Tripoli, eveniment organizat în coordonare cu Fayez al-Sarraj, şeful Guvernului de la Tripoli.
Karam Khaled susţine că Ali Zeidan a fost răpit pe 13 august de o grupare insurgentă din Tripoli, fiind sechestrat de atunci.
"De atunci, nu mai avem nicio informaţie despre locul în care este deţinut sau despre starea sa", a spus Khaled, conform RTV.