Abu-Zakariya al-Britani, un jihadist britanic eliberat din Guantanamo acum 14 ani, a murit luni, după ce a detonat o mașină-capcană la o bază militară din apropiere de Mosul, informează BBC.
Pe numele său adevărat Ronald Fiddler, el şi-a început viaţa în Manchester, iar după eliberarea din centrul de detenție chiar a primit un milion de lire sterline drept compensaţii din partea Guvernului Marii Britanii.
În 2001, el fusese capturat în Pakistan de către americani și, după ce a oferit date importante despre metodele de luptă ale talibanilor pakistanezi, a fost eliberat în 2003. După câțiva ani, el a plecat în Siria şi s-a alăturat în aprilie 2014 grupării Statului Islamic.
Soția lui a afirmat la un moment dat că a fost și ea alături de cei cinci copii ai lor în Siria, în încercarea de a-l convinge să se întoarcă acasă, dar nu a reușit și a fot nevoită să evadeze din teritoriile controlate de jihadiști.