Armata israeliană a confirmat joi că a ucis un jurnalist de la canalul de televiziune panarab Al-Jazeera Al-Ghoul, în urma unui atac aerian în Gaza. Bărbatul era agent al mișcării Hamas și participase la atacul din 7 octombrie asupra Israelului.
Postul de televiziune Al-Jazeera a declarat că acestea sunt „acuzații fără temei”, fiind doar o justificare a uciderii deliberate a jurnaliștilor săi. „Reţeaua condamnă acuzaţiile aduse corespondentului său Ismail Al-Ghoul, fără a furniza nicio dovadă, documentaţie sau înregistrare video”, se arată într-un comunicat difuzat de televiziune, care a indicat că îşi rezervă dreptul de a-i acţiona în justiţie pe cei responsabili.
Canalul de televiziune a anunțat miercuri că Al-Ghoul și cameramanul Ramy El Rify au fost uciși în urma unui atac israelian asupra orașului Gaza. Cei doi au fost uciși în timp ce se aflau în misiune și filmau lângă casa lui Ismail Haniyeh, liderul Hamas ucis în Iran în aceeaşi zi, potrivit AGEPRES.
Armata israeliană a declarat că jurnalistul era membru al unității de elită Nukhba, care a participat la atacul din 7 octombrie. Acesta ar fi instruit agenții Hamas cum să înregistreze operațiunile, fiind implicat în înregistrarea și publicarea de atacuri asupra trupelor israeliene.
„Activităţie sale pe teren au fost o parte vitală a activităţii militare a Hamas”, se arată în comunicatul armatei israeliene.
Conform postului de televiziune, Al-Ghoul a lucrat pentru Al-Jazeera din noiembrie 2023 și singura lui profesie era cea de jurnalist.