Externe
Responsabilul privind finanţarea filialei din Yemen a reţelei teroriste Al-Qaida a fost ucis într-un raid efectuat duminică, anunţă un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de securitate yemenite, citat de AFP.
Mohammed Said al-Omda, alias Abu Gharib Taizi,a fost ucis într-un raid efectuat în nord-estul Yemenului. Alţi doi presupuşi islamişti au fost ucişi în această operaţiune.
Conform unor surse din cadrul serviciilor de informaţii yemenite, Mohammed Said al-Omda era considerat numărul patru în ierarhia organizaţiei Al-Qaida din Peninsula Arabia.
Raidul de duminică, efectuat cu un avion fără pilot american, a vizat mai multe vehicule care se deplasau într-o zonă deşertică, între oraşele Juf şi Marib.