Un obiect aerian neidentificat a intrat în Polonia dinspre Ucraina

Un obiect aerian neidentificat a intrat în Polonia dinspre Ucraina
Avion F-16 Sursa foto: Hepta.ro / DPA Images / O?ana Jaroslav

Un obiect aerian neidentificat a intrat în spațiul aerian al Poloniei din direcția frontierei cu Ucraina, vineri dimineață, a anunțat armata poloneză, potrivit Reuters.

„De dimineață, un obiect aerian neidentificat a intrat în spațiul aerian (…) și, din momentul în care a traversat frontiera și până când a dispărut semnalul, a fost observat de radarele sistemului de apărare aeriană al țării”, spune armata poloneză într-o postare pe X.

„În conformitate cu procedurile aplicabile, comandantul operațional al forțelor armate a mobilizat forțele disponbile și resursele de care dispune”, se mai arată în comunicat.

Obiectul aerian neidentificat ar fi fost căutat în sudul Poloniei

Televiziunea privată TV Republika susține că obiectul a fost căutat în apropiere de localitatea Hrubieszow din sudul Poloniei.

„Am primit informații că a apărut un obiect pe radar în apropiere de Hrubieszow. Nu avem nicio confirmare că ar fi căzut în regiunea noastră”, a declarat guvernatorul regiunii Lubin, Krzysztof Komorski.

Incidentul coincide cu atacul masiv al Rusiei asupra Ucrainei, care a lovit mai multe zone din țara invadată, inclusiv Liovul, regiune care se învecinează cu Polonia.

O rachetă ucraineană a lovit localitatea poloneză Przewodow din sudul Poloniei în noiembrie 2022, într-un incident care stârnise temerea că războiul din Ucraina s-ar putea extinde peste granițe.