Un pește veninos, denumit Plotosus lineatus, a fost descoperit în apele insulei Cipru, Guvernul avertizând populația asupra prezenței acestuia. Peștele provenit din Marea Roșie are un venin care ar putea provoca moartea, relatează Agerpres.
„Îl întâlnim tot mai des în apele din apropierea Ciprului, mai ales că Plotosus lineatus se reproduce uşor, este vorba despre o specie prădătoare, o specie invazivă a cărei prezenţă va continua să crească”, a explicat Katerina Georgiou, responsabilă a Departamentului de Pescuit şi Cercetări Marine din Ministerul Agriculturii cipriot, pentru agenția EFE.
Această specie de pește este cunoscută și sub numele de „peștele pisică de corali” și este originară din oceanele Indian și Pacific. A ajuns în apele Mării Mediterane dinspre Marea Roșie, prin Canalul Suez.
Chiar dacă prezența speciei a fost documentată încă din 2001, ea a fost semnalată pentru prima dată în apele din apropierea insulei Cipru în 2022. Anul acesta, în luna septembrie, peștele a fost observat în zona Protaras, unul dintre cele mai importante centre turistice din sudul Ciprului.
O singură atingere a acestui pește poate fi periculoasă din cauza spinilor de pe aripioarele sale dorsale și laterale, dar și din cauza toxinelor secretate de piele sa, care pot provoca moartea.
Printre simptomele înțepăturilor se numără umflăturile localizate, durerile intense și complicații grave, care dacă nu sunt tratate în timp util pot duc la deces.