Un tribunal egiptean a anulat o decizie care clasifica mișcarea islamistă palestiniană Hamas drept grupare teroristă

Un tribunal egiptean a anulat o decizie care clasifica mișcarea islamistă palestiniană Hamas drept grupare teroristă
Foto: timetv.ro

Un tribunat egiptean a anulat o decizie a unei alte instanțe, care a clasificat mișcarea islamistă palestiniană Hamas drept organizație teroristă, informează mai multe agenții de presă internaționale, citate de Agerpres.

Potrivit unui reprezentant judiciar citat de AFP, respectiva clasificare a fost anulată deoarece instanța care a decis-o nu avea ”competențe pentru a statua asupra acestui tip de teme”.

Autoritățile din Egipt au acuzat gruparea că a sprijinit o insurecție jihadistă din estul țării, dar liderii Hamas au negat acuzațiile.

Hamas este o ramificație a Fraților Musulmani din Egipt, amintește Reuters. Autoritățile din Egipt au declarat gruparea Frații Musulmani ca fiind una teroristă și au trecut la represalii împotriva sa, de când armata l-a înlăturat de la putere pe Mohamed Morsi, unui dintre liderii grupării.