Uniunea Europeană este îndemnată să accelereze procedurile de aderare pentru Republica Moldova și să nu amâne procesul în cazul Ucrainei. Mesajul vine din Parlamentul European, de la Roberta Metsola, care asigură conducerea instituției.
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a îndemnat cele 27 de state membre să se adapteze la ritmul rapid în care Ucraina avansează pe calea reformelor necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE). Totodată, a pledat pentru accelerarea procesului de deschidere a uşilor atât pentru Ucraina, cât şi pentru Republica Moldova, informează EFE.
Ea și-a justificat mesajul arătând că o ţară aflată în război, precum Ucraina, s-a dovedit capabilă să recupereze volumul de muncă legislativă şi tehnică pe care alte ţări îl înegistrează într-un deceniu. Drept urmare, a precizat ea, oficialii de la Bruxelles trebuie să se adapteze acestui ritm de lucru și să ia deciziile care să ducă la aderare. Politiciana conservatoare a susținut acest lucru într-un discurs la forumul de securitate Globsec, de la Praga.
Deși nu a avansat o dată pentru aderare, Roberta Metsola a spus că, ținând cont de eforturile Kievului şi faptul că Ucraina „luptă pentru securitatea noastră”, ar fi greşit să se amâne aderarea.
Metsola a avut această luare de poziție l o zi după ce cancelarul german Friedrich Merz a propus, într-o scrisoare adresată conducerii Uniunii, crearea statutului de „membru asociat” pentru Ucraina.
Preşedinta Parlamentului European a avertizat, de asemenea, că Uniunea Europeană nu trebuie să țină ușile închise pentru Ucraina şi Republica Moldova. Roberta Metsola a precizat că această ezitare ar putea fi exploatată de ţările vecine pentru a deraia procesul de integrare. Deși nu a făcut referire direct, ea s-a referit, în primul rând la Rusia.
„Dacă nu facem acest lucru, este în interesul altor ţări să facă opusul şi nu putem permite acest lucru în timp de război, aşa cum se întâmplă acum”, a declarat Roberta Metsola.
Subliniind că securitatea şi apărarea sunt acum cea mai mare prioritate, ea a insistat că extinderea UE este cea mai bună garanţie de securitate care poate fi oferită țărilor candidate. Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a anunțat, la același eveniment, că țara sa este gata să înceapă negocierile pentru toate capitolele.
Maia Sandu a acuzat interferența Rusiei în procesele electorale ale țării sale, subliniind că pentru Moldova aderarea la UE este o prioritate strategică pentru pentru supravieţuirea sa ca democraţie.