UPDATE // GREVA GENERALĂ în Catalonia: Autostrăzile sunt blocate, școlile închise. Și FC Barcelona se alătură protestelor! (VIDEO)

UPDATE // GREVA GENERALĂ în Catalonia: Autostrăzile sunt blocate, școlile închise. Și FC Barcelona se alătură protestelor! (VIDEO)

UPDATE, 12:40 Principalele instituții culturale ale Cataloniei – teatre, muzee, filarmonici – și-au suspendat activitatea. La sediul Ministerului de Interne a fost convocată o reuniune de urgență pentru evaluarea actiunilor Poliției și Gărzii Civile.

Anunțată încă de luni pentru 3 octombrie, greva generală din Catalonia a început să cuprindă treptat întreaga provincie. La acest moment, transportatorii au blocat în jur de 37 drumuri principale, iar câteva mii de oameni pichetează sediul central al Partidului Popular din Barcelona. Instituțiile de învățământ sunt închise, iar principalele asociații ale comercianților s-au declarat solidari cu mișcările greviste, potrivit Lavanguardia.

Începând cu ora 9:30 și până la ora 17:00 transportul în comun din Barcelona este oprit.

Muncitorii din porturile din Barcelona și Tarragona și-au încetat activitatea, chemați la grevă de marile sindicate.Marile concerne chimice pe care se bazează industria zonei sunt și ele în grevă, asigurând doar servicii minime de întreținere.

În Catalonia începe GREVA GENERALĂ: Mii de oameni protestează în stradă

Și călugării celebrei Mănăstiri Poblet, aflată pe harta turistică internațională, au declarat grevă și nu mai primesc vizitatori!

Cireașa de pe tort – celebrul club de fotbal FC Barcelona a anunțat și el că și-a suspendat antrenamentele.

Până la acest moment nu s-au semnalat incidente, dar poliția este gata să intervină. Lumea continuă să se adune în centrul orașului la sediul Partidului Popular, susținător al mișcării de secesiune începute în Catalonia. Începând de la ora locală 12:00 și până la 18:00 sindicatele au cerut mincitorilor să își părăsească locurile de muncă și să iasă în stradă.