Capitala Austriei a devenit un reper în politicile de locuire. Peste 40% din locuințe sunt parte a sistemului public sau nonprofit.
Viena este tot mai des dată exemplu de bune practici în ceea ce privește accesul la locuințe decente, potrivit unei analize publicate de The Guardian, care citează și The Observer și The New York Times.
Supranumit „un paradis al chiriașilor”, orașul oferă un sistem de locuințe sociale care acoperă aproape jumătate din piață.
Această rețea este compusă din locuințe publice și din blocuri administrate de organizații nonprofit, care pot realiza profituri mici doar pentru susținerea activității.
Accesul nu este limitat doar la persoane cu venituri mici! Și familiile din clasa medie beneficiază de acest model.
Chiriile din sectorul social sunt cu 30% mai mici decât cele din piața liberă, iar calitatea construcțiilor este adesea superioară.
Sistemul a fost dezvoltat încă din anii 1920, în perioada „Viena Roșie”, și este finanțat inclusiv printr-o taxă salarială de 1%.
Cu toate acestea, accesul la aceste locuințe implică un sistem birocratic complex, cu liste de așteptare și criterii specifice, iar unii chiriași trebuie să plătească avansuri considerabil de mari.