Vladimir Putin a discutat cu președintele Iranului. Kremlinul cere oprirea imediată a ostilităților

Vladimir Putin a discutat cu președintele Iranului. Kremlinul cere oprirea imediată a ostilităților
Sursa Foto: Hepta.ro

Vladimir Putin a cerut un armistiţiu „imediat” în Iran, în contextul unei discuții telefonice pe care a avut-o cu omologul său iranian, Masoud Pezeshkian. Pe de altă parte, Donald Trump, a anunțat că războiul se va încheia doar cu capitularea necondiționată a Teheranului.

Vladimir Putin solicită oprirea ostilităților în Orientul Mijlociu

Kremlinul a comunicat că dictatorul de la Moscova a avut o conversație telefonică cu președintele iranian Masoud Pezeshkian. În timpul discuției Vladimir Putin s-a pronunțat în favoarea încheierii ostilităților. El s-a pronunțat pentru „revenirea pe calea unei soluţionări politice şi diplomatice”. Iranul este un aliat al Rusiei, căreia i-a livrat drone și tehnologie pentru războiul din Ucraina.

„Poziţia de principiu a Rusiei cu privire la necesitatea încetării imediate a ostilităţilor a fost reafirmată. (…) S-a convenit că vor continua contactele cu partea iraniană prin diferite canale”, a transmis Kremlinul.

Cu acest prilej, dictatorul rus și-a exprimat încă o dată „condoleanţele profunde” în legătură cu asasinarea liderului suprem al Republicii Islamice Iran, ayatollahul Ali Khamenei, a membrilor familiei sale şi a reprezentanţilor conducerii militare şi politice a ţării. De asemenea, a transmis condoleanțe și pentru victimele din rândul populaţiei civile provocate de „agresiunea armată” israeliano-americană împotriva Iranului.

Masoud Pezeshkian şi-a exprimat recunoştinţa pentru solidaritatea Rusiei cu poporul iranian. El l-a informat pe omologul său cu privire la evoluţia situaţiei în faza actuală a conflictului. Potrivit unui comunicat, Putin a menţionat că se află în contact permanent cu liderii ţărilor membre ale Consiliului de Cooperare al Statelor Arabe din Golful Persic.

Donald Trump cere capitularea imediată

Poziția lui Vladimir Putin, vis-a vis de războiul din Orientul Mijlociu este total opusă față de cea a omologului său american Donald Trump. Acesta din urmă a transmis un mesaj în care a subliniat că războiul va înceta doar cu capitularea necondiționată a Iranului. Statele Unite nu au intenția de a încheia războiul cu Iranul, din Orientul Mijlociu, decât în cazul unei capitulări.

„Nu va exista niciun acord cu Iranul decât în cazul unei capiturlări necondiţionate! După aceea, şi după alegerea unui lider (sau unor lideri) măreţ şi acceptabil, noi, împreună cu mulţi dintre minunaţii şi foarte curajoşii noştri aliaţi şi parteneri, vom lucra neobosit pentru a readuce Iranul de la limita distrugerii, făcându-l economic mai mare, mai bun şi mai puternic ca niciodată”, a scris Trump pe reţeaua Truth Social.

Trump a făcut aceste declarații la o săptămână după ce Statele Unite și Israelul au început să bombardeze Iranul. Mesajul a fost transmis pe platforma sa socială. El a dat asigurări că „Iranul va avea un viitor măreţ”.

„MAKE IRAN GREAT AGAIN (MIGA!)”- (Să facem Iranul măreţ din nou) – a mai spus el, adaptând sloganul „Make America Great Again (MAGA)”.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe dă detalii

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a detaliat legat de comentariile lui Donald Trump. Ea a explicat ce urmărește acesta atunci când cere capitulara necondiționată a Iranului.

 „Ceea ce vrea să spună preşedintele este că, atunci când el, în calitate de comandant suprem al forţelor armate americane, va decide că Iranul nu mai reprezintă o ameninţare pentru Statele Unite ale Americii şi că obiectivele operaţiunii Epic Fury au fost îndeplinite în totalitate, Iranul se va afla, în esenţă, într-o situaţie de capitulare necondiţionată, indiferent dacă va recunoaşte acest lucru sau nu”, a precizat Leavitt.

După care a continuat, spunând că Iranul nu mai are foarte mulți lideri care să spună acest lucru „deoarece Statele Unite şi Statul Israel au eliminat complet aproape 50 de lideri ai fostului regim terorist, inclusiv pe însuşi Liderul Suprem”.