Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul Forţelor de apărare teritorială / Trupele ucrainene controlează 10% din regiunea Lugansk

Volodimir Zelenski l-a demis pe comandantul Forţelor de apărare teritorială / Trupele ucrainene controlează 10% din regiunea Lugansk
Clădire din regiunea Harkov, Ucraina, distrusă de atacurile rușilor. Sursă foto: Hepta - Zuma Press / Alex Chan

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis pe Iuri Haluşkin, comandantul Forţelor de apărare teritorială, locul acestuia fiind luat de general-maiorul Ihor Tanţura, informează agenția spaniolă de presă EFE, care citează agenţiile de presă ucrainene. Haluşkin fusese numit în acea funcție pe 1 ianuarie.

În discursul său zilnic, Zelenski a anunțat că săptămâna aceasta vor fi multe activităţi internaţionale pentru a obţine „arme şi sprijin financiar” ca Ucraina să înceapă reconstruirea a ceea ce „Rusia a distrus”.

Ucrainenii controlează 10% din teritoriul regiunii Lugansk

Serhii Gaidai, guvernatorului ucrainean din Lugansk, a anunțat că, în ciuda atacurilor puternice ale rușilor, armata ucraineană continuă să controleze circa 10% din teritoriul regiunii.

Gaidai a catalogat drept „fanteziste” declarațiile de la Moscova conform cărora miliţiile separatiste proruse și trupele ruse au avansat până la frontierele administrative ale regiunii Lugansk.

Potrivit Agerpres, Statul Major al forţelor armate ucrainene a transmis, în buletinul său zilnic, faptul că forţele ruse şi-au intensificat acţiunile în direcţia Donbas, încercând să ia cu asalt poziţiile armatei ucrainene, care a respins 17 atacuri şi a distrus şi tehnică militară rusească în ultimele 24 de ore.

Forțele ucrainene au ajuns la granița cu Rusia în regiunea Harkov

Iar Ministerul ucrainean al Apărării a comunicat faptul că forțele sale din Harkov au ajuns la frontiera de stat a Rusiei.

Soldații de acolo i-au respins pe ocupanți înapoi în Rusia, apoi s-au înregistrat în timp ce anunțau victoria preşedintelui Volodimir Zelenski şi comandantului armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi:

Urmăriți B1TV.ro și pe