A fost lansat noul smartphone vârf de gamă HUAWEI Mate 50

A fost lansat noul smartphone vârf de gamă HUAWEI Mate 50

Pro Huawei Consumer Business Group a anunțat lansarea internațională a celui mai recent model de smartphone vârf de gamă — HUAWEI Mate 50 Pro, marcând cea de-a zecea aniversare de la lansarea seriei Mate.

Telefonul vârf de gamă este echipat cu tehnologii de ultimă generație

În perioada 13 – 30 octombrie, HUAWEI Mate 50 Pro este disponibil pentru precomandă online pe HUAWEI Store și vine la prețul recomandat de 5.999 RON pentru variantele Black și Silver cu 256 GB ROM și 6.499 RON pentru varianta Orange cu 512 GB ROM.

Totodată, seria HUAWEI Mate 50 Pro vine cu o gamă completă de aplicații de top, printre care și multe locale, care acoperă toate aspectele vieții de zi cu zi.

Telefonul vârf de gamă este echipat cu tehnologii de ultimă generație care îmbunătățesc experiența de utilizare în fiecare moment al zilei.

„În ultimul deceniu, seria Mate a depășit permanent limitele pentru ca inovațiile să poată fi accesibile la scară largă.

Fiecare nouă generație de smartphone-uri Mate a reunit o serie întreagă de tehnologii Huawei de ultimă oră, iar HUAWEI Mate 50 Pro continuă această tradiție, aducând inovație și un suflu proaspăt categoriei noastre de smartphone-uri”, a declarat Andy Fang, Country Manager Huawei Consumer Business Group România.

Acces rapid la aplicații

Prin intermediul AppGallery, utilizatorii au acces pe noul HUAWEI Mate 50 Pro la o gamă largă de aplicații care acoperă toate nevoile de zi cu zi, de la căutare și navigare, la browser, stocare în cloud, e-mail, gaming, video și muzică. Cele mai populare aplicații se pot obține acum mai ușor ca niciodată, direct prin AppGallery.

Noul HUAWEI Mate 50 Pro oferă acces ușor la peste 216.000 de aplicații din 18 categorii diferite, precum lifestyle, călătorii și navigare, gaming, finanțe, cumpărături, divertisment și multe altele. Punând accent pe experiența consumatorilor,

AppGallery vine și cu oferte exclusive la aplicații și jocuri, acesta fiind unul dintre motivele pentru care platforma s-a bucurat de o creștere incredibilă în ultimele 18 luni.

Numărul de aplicații integrate pe platformă în 2021 a crescut cu 147% față de anul precedent. Astfel, cele mai populare aplicații se pot obține acum mai ușor ca niciodată, direct prin platforma disponibilă și pe noul HUAWEI Mate 50 Pro.

Huawei a creat un proces facil de descărcare pentru consumatori, astfel încât aceștia își pot găsi și instala în siguranță aplicațiile lor preferate.

Camera revoluționară Ultra Aperture

HUAWEI Mate 50 Pro dispune de o cameră Ultra Aperture de 50 MP cu o diafragmă fizică reglabilă pe 10 niveluri, care integrează inovații importante în sistemul optic, structura mecanică, tehnologia și procesarea imaginii.

Diafragma inteligentă se ajustează pentru a-și potrivi dimensiunea cu peisajul, dar și cu scenariul de fotografiere identificate în modul Auto. Comutarea la modul Profesional permite reglarea manuală a profunzimii de câmp și a gradului de blur.

surs[ foto: captură YT
Hardware-ul și algoritmii avansați integrați îmbunătățesc realizarea imaginilor statice. Camera Ultra Aperture este echipată cu o diafragmă mare f/1.4 care, alături de motorul de imagine XD Fusion Pro și un aport ridicat de lumină, stabilește perfect luminozitatea imaginii, detaliile de lumini și umbre, precum și temperatura corectă de culoare.

Modul de Noapte surprinde imagini cu zone luminoase și întunecate distincte, chiar și în medii slab iluminate. Modul Portret folosește estomparea naturală a fundalului pentru ca subiectul să iasă în evidență raportat la mediul înconjurător.

Camera periscop cu teleobiectiv acceptă o gamă de Zoom de până la 200X, aducând scenele îndepărtate chiar în fața utilizatorului.

Camera macro cu unghi larg mărește detaliile minuscule, evidențiind obiecte la dimensiuni foarte mici, precum firele de iarbă și picături de rouă cu o claritate remarcabilă.

HUAWEI Mate 50 Pro acceptă înregistrare video macro, dar și macro picture-in-picture (PiP), pentru a reda cu precizie scenele în mișcare.

Urmăriți B1TV.ro și pe