Analiștii cred că Microsoft va vinde Xbox: Vezi predicțiile

Analiștii cred că Microsoft va vinde Xbox: Vezi predicțiile

Analiștii economici nu nimeresc întotdeauna lucrurile bine, și, din păcate, pe baza previziunilor lor se stârnesc multe zvonuri. Această predicție pare a fi mult mai deplasată decât de obicei, cu atât mai mult cu cât vine de la un analist al Forbes, Adam Hartung, cu alte cuvinte, de la o voce care ar trebui să inspire multă credibilitate, mai ales ca în spatele lui se află un brand recunoscut. Hartung și-a luat totuși o măsură de precauție când a prezis că Microsoft va vinde divizia de divertisment, care include și Xbox, „în următorii ani” iar dacă vânzarea nu va avea loc, Microsoft va ajunge la restructurări masive, relatează Geek.

Analistul are și o listă cu potențiali cumpărători: Sony este în top, urmat de Barnes & Noble.

Adam Hartung își argumentează afirmațiile pe baza problemelor pe care Microsoft pare să le aibă cu vânzările de Windows 8, dar și cu Surface RT, tableta care încă nu indică faptul că ar fi vreun mare succes comercial. În viziunea lui Hartung, Microsoft va face orice în anii care urmează să salveze divizia Windows, iar asta presupune o restructurare a companiei, respectiv vânzarea diviziei Entertainment.

Analistul mai preconizează că dacă Microsoft nu va vinde până la urma Xbox, tot va apela la reducerea drastică a numărului de angajați din cadrul mai multor divizii. Cea mai neagră estimare a lui Hartung este că până în 2016 Microsoft va disponibiliza în jur de 60% dintre angajați.

Microsoft nu se află în cea mai strălucită perioadă a sa, probabil. Aici intervine, desigur, rolul competiției incredibile de pe toate segmentele de piață din industria IT. Dar să afirmi că Microsoft va ajunge să vândă „din casă” pentru a supraviețui într-un orizont de timp atât de scurt, este exagerat.

Urmăriți B1TV.ro și pe