Apple adoptă o strategie interesantă pentru a spori siguranța produselor pe care le produce. Compania americană oferă 200.000 de dolari celor care furnizează informații importante despre probleme de siguranță ale companiei.
Apple a anunțat acest lucru la o conferință pe tema securității pe internet, organizată la Las Vegas (Statele Unite ale Americii). Compania nu va deschide totuși programul numit "bounty" tuturor. La început numai câțiva specialiști invitați vor putea avea pretenții la recompense. Potrivit site-ului TechCrunch, Apple va dubla suma dacă hackerii o donează unei cauze bune, informează 7sur7.be, citat de stiripesurse.ro.
Strategia de a invita utilizatorii să caute probleme de siguranță și să furnizeze informații despre ele nu este una nouă în rândul marilor companii de IT, fiind folosită în trecut și de Facebook, Google sau Microsoft.