ASUS a anunțat lansarea celor mai performante smartphone-uri de gaming

ASUS a anunțat lansarea celor mai performante smartphone-uri de gaming

ASUS a anunțat lansarea celor mai performante telefoane din lume pentru pasionații de jocuri: ROG Phone 5,ROG Phone 5 Pro și ROG Phone 5 Ultimate. Unul dintre modele aduce o premieră, nu mai puțin de 18 GB memorie RAM.

Smartphone-urile s-au dezvoltat enorm în ultimul deceniu. Concomitent, și industria de gaming. Astfel, jocurile au devenit mai accesibile ca niciodată, iar cei de la ASUS promit inovație în acest sens.

ASUS bifează premiera: 18 GB RAM pentru gameri

Telefoanele din seria ROG se bazează pe platforma Qualcomm Snapdragon 888 5G, ce include funcțiile premium Qualcomm Gaming. De asemenea, telefoanele din serie au obaterie puternică, de 6000 mAh, care vinela pachet cu un adaptor HyperCharge de 65 de wați.

Elementul de rezistență sunt cei 18 GB de memorie RAM LPDDR5, pentru ROG Phone 5 Ultimate, primul smartphone din lume care folosește această tehnologie.

De asemenea, noile telefoane vin cu îmbunătățiri în ceea ce privește grafica și sistemul audio. Iar unul dintre marile atuuri, care apropie pasionații de jocuri de experiența cu consolă și joystick, prin existența senzorilor tactili ascunși pe capacul din spate, care oferă funcțiile L2 și R2, pentru ROG Phone 5 Pro și ROG Phone 5 Ultimate.