Apple şi alte companii de tehnologie ar trebui să coopereze cu investigatorii americani, a declarat miercuri Secretarul Trezoriei americane, Steven Mnuchin, citat de Reuters.
Comentariile lui Steven Mnuchin venind pe fondul unei investigaţii a FBI-ului, privitoare la un atac armat avut loc la o bază navală din Florida. FBI-ul încearcă să obţină deblocarea a două telefoane iPhone ce au aparţinut a două persoane implicate în caz.
Însă companiile mari de tehnologie au un istoric de rezistenţă în fața presiunilor autorităților federale. În 2015 şi 2016, de exemplu, compania Apple a rezistat (cu succes) mai multor solicitări ale FBI-ului de a-şi debloca câteva telefoane ce urmau să fie utilizate în cadrul investigaţiilor.
Printre motivele invocatede Apple numărându-se”dreptul la intimitate”, faptul că”nu poate accesa datele criptate”, dar şi dorinţa de a-şi proteja tehnologia. De cealaltă parte, autorităţile au acuzat Apple că le permite infractorilor să scape de lege.
Apple a precizat că a ajutat deja ancheta prin livrarea altor informaţii, dar că nu poate accesa informaţiile cripitate fără să creeze un aşa-numit „back-door”. Aceeaşi scuzat a fost folosită şi în 2015-2016, de atunci compania nefăcând nimic în acest sens.
În decembrie, un ofiţer saudit a împuşcat mortal trei militari americani la Baza Navalădin Pensacola, Florida.