CE, parlamentarii europeni și guvernele țărilor UE au ajuns la un acord privind reducerea tarifelor de roaming

CE, parlamentarii europeni și guvernele țărilor UE au ajuns la un acord privind reducerea tarifelor de roaming
Foto: geekreport.ro

Comisia Europeană (CE), parlamentarii europeni și guvernele statelor membre ale Uniunii Europene au ajuns, miercuri, la un acord privind reducerea tarifelor de roaming la serviciile de voce, text și internet mobil, potrivit Reuters.

Acordul urmează să fie aprobat definitiv de Parlamentul European în mai și să intre în vigoare începând cu luna iulie.

Tarifele pentru apelurile efectuate într-o altă ţară membră a Uniunii decât cea de origine nu pot depăşi 29 de cenţi pe minut, iar cele pentru apelurile primite nu trebuie să fie mai mari de 8 cenţi pe minut.

În cazul mesajelor text din străinătate a fost stabilit un plafon de 9 cenţi pe minut, iar accesarea Internetului la 70 de cenţi pe megabyte.
       
Până în 2014 aceste plafoane trebuie să mai scadă cu o treime, cu excepţia tarifului pentru internet, care urmează să fie redus la 20 de cenţi pe megabyte.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`