Cluj: Polițiștii beneficiază de un soft de 20.000 de euro, unic în România, care poate identifica mai uşor infractorii de pe camerele video

Cluj: Polițiștii beneficiază de un soft de 20.000 de euro, unic în România, care poate identifica mai uşor infractorii de pe camerele video
Foto: monitorulcj.ro

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj utilizează un soft unic în România care poate identifica mai ușor infractorii, folosit și de alte țări din Europa și SUA.

Potrivit lui Emil Boc, softul, creat de o firmă italiană, permite  prelucrarea imaginilor de pe camerele video de supraveghere, astfel încât se ajunge la identificarea mai uşoară şi mai rapidă a unor infractori sau a numerelor de înmatriculare ale maşinilor.

„Suntem primii din ţară care implementăm acest soft, Amped Five. O direcţie de lucru este investigarea înregistrărilor video sau a fotografiilor, încercând să stabilim cât mai multe informaţii despre persoanele sau maşinile surprinse pe camere. O cameră video surprinde o persoană bănuită că a fi comis o infracţiune, dar nu întotdeauna imaginea este de cea mai bună calitate. Şi atunci intervine softul care exploatează la maximum înregistrarea respectivă, astfel încât îi aducem corecţii şi o îmbunătăţim. Este un soft creat de o firmă italiană, versatil, cu o interfaţă foarte prietenoasă cu utilizatorul şi la care primim constant update-uri”, a declarat pentru Mediafax Mihai Teodorescu, inspectorul principal de poliție, care lucrează la Laboratorul de investigaţii video şi expertiza imaginilor din IPJ Cluj.

„Se poate determina din imagini şi înălţimea unei persoane pe baza unor repere stabilite în mod direct, a unor obiecte care au dimensiuni stabilite cu certitudine. Dacă o persoană este surprinsă în faţa unei uşi, se măsoară uşa şi se poate determina înălţimea acesteia”, a mai spus Teodorescu.

 De asemenea, softul ajută și la descifrarea unui număr de înmatriculare al unei mașini filmate pe timp de noapte şi care are farurile stinse.

Softul cumpărat de Primăria Cluj-Napoca a costat 20.000 de euro, iar Consiliul Local a aprobat încheierea unui contract de comodat, pe o perioadă de doi ani, între municipiu şi IPJ Cluj, pentru folosirea sa.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`