Creditul neutilizat de pe cartelele preplătite se recuperează la portarea în altă rețea. Precizările ANCOM

Creditul neutilizat de pe cartelele preplătite se recuperează la portarea în altă rețea. Precizările ANCOM
Sursa Foto: freepik.com

Creditul neutilizat de pe cartelele telefonice preplătite poate fi recuperat la portarea într-o altă rețea de telefonie. Utilizatorii trebuie să solicite acest lucru dat fiind că banii nu sunt transferați odată cu numărul.

ANCOM, precizări despre creditu neutilizat

Utilizatorii de cartele preplătite care decid să-şi porteze numărul în altă reţeade telefonie își pot recupera creditul neutilizat. Furnizorul la care doresc să renunțe are obligația să transfere acest credit, dar numai la cerere. Precizările au venit din partea ANCOM, printr-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, utiliatorii trebuie să solicite recuperarea creditului.

În contextul dinamicii ofertelor furnizorilor de servicii de telefonie, portabilitatea numerelor continuă să fie un drept esenţial al utilizatorilor, care le permite să îşi păstreze numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii reaminteşte utilizatorilor că au dreptul să ceară restituirea creditului neutilizat rămas pe vechea cartelă”, se arată în comunicatul ANCOM.

Potrivit sursei citate, sumele rămase nefolosite nu se transferă automat la portare. Utilizatorul trebuie să solicite acest lucru expres. Decizia are drept scop protejarea drepturilor utilizatorilor.

„Creditul rămas nu se transferă automat odată cu portarea numărului, ci poate fi recuperat doar dacă utilizatorul solicită expres acest lucru furnizorului de la care pleacă. Această prevedere are ca scop protejarea drepturilor utilizatorilor şi evitarea pierderii unor sume plătite în avans pentru servicii neutilizate”, se mai arată în comunicat.

Ce prevede procedura ANCOM

Creditul neutilizat este transferat, la portarea dintr-o rețea de telefonie într-o altă rețea, însă procedura nu este gratuită. Potrivit informațiior furnizate de ANCOM, furnizorul poate solicita un comision pentru returnarea creditului. Procedura detaliată de solicitare a restituirii creditului rămas este descrisă pe paginile de internet ale furniorilor. Utilizatorii trebuie să consulte site-ul oficial al furnizorului donor sau să îl contacteze direct.

„În funcţie de condiţiile contractuale aplicabile, furnizorul donor poate solicita pentru această operaţiune plata unei taxe rezonabile, proporţională cu costurile suportate de furnizor pentru procesarea returnării creditului”, se mai arată în comunicatul de presă.

Pe de altă parte, în cazul în care utilizatorii întâmpină probleme, pot transmite o sesizare în acest sens către ANCOM.

Procesul de portare începe prin formularea unei cereri către noul furnizor de servicii telefonice. La rândul său acesta transite cererea furnizorului donor în vederea aprobării. Termenul de portare, este de trei zile, dacă nu apar probleme. Acesta nu poate depăși, însă, 25 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii. Utilizatorii pot stabili, de comun acord cu furnizorul acceptor, data la care va avea loc portarea efectivă.

Ultima oră
00:00 - Dragos Sprînceană a dezvăluit motivul pentru care l-a invitat pe Călin Georgescu la Mar-a-Lago: „Este singurul pe care l-am rugat eu să vină, dar m-a refuzat”
23:57 - Radu Miruță vrea integrarea industriei românești de apărare în lanțurile europene de producție. Ce șanse are România să devină furnizor în marile proiecte europene
23:40 - Intrăm în recesiune tehnică? Ministrul Nazare a explicat ce ar fi însemnat lipsa măsurilor guvernamentale: „Am fi avut din nou FMI în România”
23:22 - Raed Arafat îi îndeamnă pe români să pregătească un rucsac de urgență. Ce obiecte NU trebuie să lipsească
23:06 - Autospecială de pompieri oprită în drum spre un incendiu, pentru că nu a acordat prioritate unei mașini de poliție. Cum s-a terminat conflictul
23:02 - Nicușor Dan, despre numirile la vârful parchetelor și serviciilor secrete: De ce sunt amânate deciziile și ce a spus despre Marius Voineag
22:48 - Nicușor Dan a explicat în ce condiții ar putea participa la reuniunea Consiliului Păcii propus de Donald Trump: „Noi nu putem avea un alt statut decât cel de observator”
22:19 - Marele premiu la Loto 6/49, câștigat după luni de așteptare. Cum a fost jucat biletul de 28 de lei
22:16 - Nicușor Dan, semnal de alarmă după reuniunea informală a Consiliului European. Ce se întâmplă cu economia UE și viitorul NATO: „S-au spus niște lucruri dureroase”
21:50 - Încă zece kilometri de cale ferată modernizată, deschiși în vestul țării. Cum schimbă investiția finanțată prin PNRR circulația trenurilor