Facebook a anunțat că și-a modificat politica privind pornografia și nuditatea și acceptă de acum publicarea de fotografii ce prezintă mame care alăptează şi imagini cu femei după mastectomie, informează The Independent.
Fotografiile care arătau sfârcurile sânilor feminini, indiferent de contextul în care erau realizate, erau anterior interzise pe această reţea de socializare.
Însă, Facebook a decis să îşi modifice ghidul de bune practici care se adresează comunităţii de internauţi şi va permite de acum înainte utilizatorilor săi să publice fotografii cu femei care alăptează.
Modificarea a fost decisă în contextul în care campania online „FreeTheNipple” („Eliberaţi sfârcul”) a început să câştige tot mai mult teren prin intermediul criticilor aduse politicilor adoptate de reţelele de socializare pentru a combate nuditatea.
Ghidul „Community Standards” al companiei Facebook, care enumeră tipul de conţinuturi pe care utilizatorul are voie să le publice, nu a inclus de fapt niciodată o interdicţie directă a fotografiilor cu femei care alăptează.
Totuşi, utilizatorii care au publicat fotografii cu femei cărora li se vedeau sfârcurile în timp ce îşi alăptau bebeluşii au semnalat faptul că moderatorii Facebook, invocând motive care ţin de „nuditate şi pornografie”, au înlăturat de pe reţea acele imagini, indiferent dacă acestea aveau sau nu aveau un conţinut sexual.