La granița dintre marți și 13: Moment JENIBIL la lansarea iPhone cu însuși vicepreședintele Apple pe scenă! (VIDEO)

La granița dintre marți și 13: Moment JENIBIL la lansarea iPhone cu însuși vicepreședintele Apple pe scenă! (VIDEO)

Aseară târziu, la granița dintre marți și 13, mult mediatizata lansarea a iPhone X nu a fost lipsită de suspans și peripeții. Ba chiar curat ghinion, s-ar putea spune, dat fiind că prezentarea funcției de recunoaștere facială – Face ID – a ieșuat cu vice președintele Apple pe scenă, în rolul principal!

Craig Federighi, vicepreședinte de software engineering la Apple, s-a confruntat cu un moment stânjenitor marți seară, când funcția de recunoaștere facială FaceID introdusă la noul iPhone X nu a funcționat, scrie The Telegraph.

Și asta tocmai când explica cu entuziasm audienței cât de simplă și minunată este această funcție. Numai că atunci când a încercat să o folosească, aparatul nu s-a deblocat!

"Să mai încercăm încă o dată", a spus Federighi, dar telefonul nu l-a luat în serios și i-a cerut parola.Reprezentantul Apple a fost nevoit să apeleze la un telefon de rezerva pentru a finaliza demonstrația.

Noul iPhone X va ajunge la primii utilizatori începând din 3 noiembrie, cu prețuri pornind de la 999 de dolari în SUA și 1300 de euro pe bătrânul continent.

Moment JENIBIL la lansarea iPhone cu însuși vicepreședintele Apple pe scenă!

Tags:
Ultima oră
18:07 - Newsweek: Bolojan nu poate trece un guvern nici dacă îl votează toți „trădătorii” din SOS și POT. Îi lipsesc 5 voturi
18:04 - Val de teorii ale conspirației după moartea și dispariția unor cercetători din SUA. Familiile: „Speculațiile sunt dezgustătoare”
17:57 - Nicușor Dan clarifică. Cât de îngrijorată este Europa de criza politică din România: „Unii m-au întrebat” (VIDEO)
17:51 - Nicușor Dan a refuzat din nou să emită vreo părere despre criza politică: „Vreau să îmi păstrez cu fermitate postura de mediator” (VIDEO)
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau