IT&C
Mushkin a anunțat că a realizat primul SSD mSATA cu o capacitate de stocare de 480 GB, relatează ZDNet.
Device-ul face parte din seria de Solid State Drive-uri Atlas și se alătură gamei variate de SSD a Mushkin care mai cuprinde liniile Callisto, Catalyst și Chronos.
SSD-ul de 480 GB va fi disponibil comercial din luna ianuarie a anului viitor la un preț de 500 de dolari, adică un pic mai mult de un dolar per GB oferit de device.
Mushkin oferea până de curând, pentru portabile precum ultrabook-uri și laptopuri, SSD-uri de maxim 240 GB, iar lansarea SSD-ului de 480GB reprezintă un pas important în evoluția soluțiilor de stocare din această gamă.