Netflix ar putea fi lansat în România în 2016, dar nu din luna ianuarie

Netflix ar putea fi lansat în România în 2016, dar nu din luna ianuarie

Netflix, cel mai cunoscut serviciu de video on-demand, ar putea fi lansat în România anul viitor, însă nu în ianuarie 2016, așa cum indicau informațiile vehiculate inițial în piața media, informează Mediafax.

„Ne vom extinde până aproape de nivelul global până la sfârşitul lui 2016, dar nu avem niciun anunţ referitor la România în momentul de faţă”, a declarat pentru sursa citată Marlee Tart, Corporate Communication Manager la Netflix.

Reprezentanții Netflix au anunțat intenția de a extinde serviciul, în 200 de țări, pe parcurul următorilor doi ani, România putând fi unul dintre statele vizate. Asta în condițiile în care există un proiect de reglementare europeană prevede că abonaţii unor servicii online dintr-o ţară UE ar trebui să beneficieze de aceleaşi servicii în toate cele 28 de state ale Uniunii.

În acest moment, Netflix este disponibil în toate ţările din Europa Occidentală.

De la începutul anului 2015, Netflix este disponibil în 77 de țări.

Lansat în 1998, Netflix a devenit în timp unul dintre cei mai mari furnizori de video on demand.

Serviciul poate fi accesat pe calculator, smartphone, tabletă şi televizoare din clasa Smart TV.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe