OpenAI a fost dată în judecată pentru furt de date personale / Pentru ce le-ar fi utilizat producătorul ChatGPT

OpenAI a fost dată în judecată pentru furt de date personale / Pentru ce le-ar fi utilizat producătorul ChatGPT
Sursa foto: Freepik

OpenAI a fost dată în judecată de mai multe persoane anonime. Dezvoltatorul ChatGPT este acuzat de furt de date pe care le-ar fi folosit pentru antrenarea limbajelor lingvistice.

I se aduc acuzații că, în loc să respecte legile care protejează intimitatea online a cetățenilor, el le-a furat să antreneze soluțiile bazate pe inteligența artificială, potrivit news.ro.

ChatGPT ar fi folosit datele personale pentru a antrena limbajele lingvistice

Persoanele care au dat în judecată OpenAI au decis să rămână anonime. Acestea susțin că pentru creșterea profitului, dezvoltatorul ChatGPT a furat cantități mari de date personale.

OpenAI ar fi încălcat legea atunci când a procesat 300 de miliarde de cuvinte de pe internet, cărți, articole și alte materiale, care includeau și informații personale, fără să aibă vreun acord în acest sens.

Persoanele anonime, care au dat în judecată OpenAI, au înaintat în fața instanței 157 de pagini, în care se merge până la acuza că această companie riscă să aducă civilizația în colaps.

Pe lista pârâţilor se află şi Microsoft, care urmează să investească alte 13 miliarde de dolari în OpenAI.

Acesta este al doilea proces în care este chemat dezvoltatorul ChatGPT.