Raportorul european al ACTA, Kader Arif, a demisionat după semnarea tratatului: Nu vreau să particip la această mascaradă

Raportorul european al ACTA, Kader Arif, a demisionat după semnarea tratatului: Nu vreau să particip la această mascaradă
Foto: manifesto2009.pes.org

Raportorul european al ACTA, europarlamentarul Kader Arif, a demisionat din funcție, după ce, joi, toate statele Uniunii Europene au semnat tratatul, potrivit Electronista.

Oficialul și-a motivat decizia spunând că nu dorește să participe la mascarada reprezentată de de acest tratat. Arif susține că nu a existat niciun fel de transparență a tratatului iar societatea civilă nu a fost consultată în privința acestuia.

Kader Arif a concluzionat că semnarea tratatului ACTA de către statele membre UE va afecta libertatea cetățenilor.

România se numără printre statele care, joi, au semnat tratatul ACTA, privind combaterea pirateriei pe internet și pentru o mai bună protejare a proprietății intelectuale.