O mică firmă americană se pregătește să introducă pe piață o nouă tehnologie de control a calculatorului prin gesturi, care se spune că va schimba conceptul în domeniu. Creatorii lui ”The Leap”, așa cum se numește dispozitivul, spun că acesta va fi mic și îi va permite utilizatorului să navigheze pe calculator cu ajutorul degetelor, ba chiar să scrie de mână note sau să semneze documente oficiale în acest fel, relatează Daily Mail.
”The Leap” (Saltul, n.r.) este creat de firma Leap Motion cu sediul în San Francisco și funcționează într-un mod asemănător cu Xbox-ul Kinect Microsoft însă este cu mult mai precis, potrivit dezvoltatorilor. Este de 200 de ori mai precis ca orice alt aparat asemănător care există în acest moment pe piață.
Dispozitivul are mărimea unui memory stick și se poate conecta la un laptop sau desktop. După conectare, device-ul instalează un soft special și are nevoie de o scurtă mișcare a mâinii pentru a se calibra. În clipurile demonstrative se poate vedea că Leap funcționează și cu obiecte precum creionul. ” Știm, pare prea frumos ca să fie adevărat. Dar în asta ne-am specializat noi pe-aici” , spun cei de la Leap Motion.
”Leap reprezintă o nouă modalitate de a interacționa cu calculatoarele. Este mai precis ca un mouse, la fel de fiabil ca o tastatură și mai sensibil ca un touchscreen” .Astfel, pentru prima oară, utilizatorii își pot controla computerele cu mișcări tridimensionale efectuate din mâini și degete. Iar tehnologia nu se limitează doar la laptop-uri sau desktop-uri, ea poate fi folosită și pe tablete, telefoane inteligente, mașini și frigidere.
The Leap va fi lansat la finele lui 2012 – începutul lui 2013, și va costa 70 de dolari.