Un grup de ingineri din India au creat un nou dispozitiv antiviol: O bijuterie cu sistem de alarmă incorporat

Un grup de ingineri din India au creat un nou dispozitiv antiviol: O bijuterie cu sistem de alarmă incorporat
Foto: deccanchronicle.com

Un grup de cinci ingineri din India a creat o bijuterie care conține un sistem de alarmă cu ajutorul căruia cei care sunt agresați sexual ar putea cere ajutorul. Bijuteria a fost creată pentru a preveni violurile în țara lor, scrie EFE.

Pandantivul cu piatră prețioasă este comercializat pe internet sub numele de “Safer” și conține un microcip prin intermediul căruia se poate trimite un semnal de alarmă cu ajutorul unei aplicații pe telefonul mobil. Localizarea se face prin intermediul GPS, iar posesoarea bijuteriei poate fi salvată astfel.

Ne-am gândit la un obiect care să nu încarce femeia, iar bijuteriile sunt obiecte pe care indiencele le iubesc. Ne-am dus la bijutieri și am constatat că pandativele cu pietre prețioase sunt cele mai solicitate produse”, a explicat Para Batra, directorul de vânzări de la firma Leaf, care comercializează noua bijuterie.

Cei care au creat acest dispozitiv au dorit ca acesta să fie un element pasiv, să nu poată fi folosit împotriva victimei, ca de exemplu spray-ul iritant, a mai spus Batra.

Primul model al dispozitivului ‘Safer’ ar urma să fie lansat în luna noiembrie.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`